Mor de dor de o mie de lucruri.
Mi-e dor de cararea de langa cimitirul de la tara, umbrita de pini si brazi, care desi era stramta si lunga ma facea sa ma simt protejata si ma ajuta sa ma cufund intr-o lume a mea.
Mi-e dor de spectacolele serale pe care le dadeam pe la 8 ani in fata blocului impreuna cu fetele si ne aplaudau vecinii.
Mi-e dor de eclerele pe care mi le aducea mama de la schimbul 3.
Mi-e dor de ciocolata de casa, de laptele praf, de bezelele si gogosile cu dovleac facute de Pepi, de prajitura cu zahar ars pe care o priveam cu jind timp de 2 ore cat trebuia sa astept ca sa se raceasca pe balcon.
Mi-e dor de smantana si laptele proaspat pe care il aducea mereu tata…
Mi-e dor sa mai petrec zilele toride de vara in livada matusei, sub vita de vie, cu o carte in mana si privind oamenii ca niste furnici in zare.
Mi-e dor sa sparg nuci verzi pentru miezul lor dulce si sa ma bata mama ca m-am comportat "mai rau ca un baiat" si am ajuns acasa toata plina de iod.
Mi-e dor sa fac blande pe corp iar mama sa ma alinte si sa ma doftoriceasca pentru ca "tare esti sensibila" si mie sa imi placa atunci cand spune "trag insectele la tine pentru ca ai pielea dulce".
Mi-e dor de crini, de lalele si de crizantemele premiului intai.
Mi-e dor sa mint in favoarea tatei ca el sa ma premieze cu binocluri floreale si inele…
Mi-e dor de drumul de 30-40 minute pe care il faceam pe jos (nu mi-a placut niciodata troleul) din cartierul meu pana in centru (in clasele V-VIII, cand am intrat la clasa speciala la liceu). Chiar daca erau doua zile pe saptamana cand ma trezeam la 5 ca sa ajung la 7 la ore, au fost printre cele mai frumoase momente din viata mea.
Mi-e dor de Otilia si de discutiile ei, de mers cu tiganca (cu versuri unicate compuse de Pepi, nu clisee) si de serile din parcul din spate la 55.
Mi-e dor sa fiu naiva si sa ascult cu gura cascata povestirile "celor mari" despre posedati, satanisti si SF-uri si sa stau treaza toata noaptea.
Mi-e dor sa mai am 5 ani si sa ies afara in una din fustitele croite de Dana fara chilotei
), iar mama sa faca foc si para.
Mi-e dor sa mai am 11 ani si sa merg la prima piesa de teatru, premiera pe tara la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt (nicaieri in alta parte nu mi-a placut teatrul ca in Romania).
Mi-e dor de dealul de pe calea ferata si de acrobatiile pe care le faceam la bara.
Mi-e dor de drumul pe role Maratei – Podul Caprioara si de drumul superb care duce la strand (cabanele si casele de vara de acolo; mereu mi-am zis ca asa o sa traiesc si eu, e peisajul ideal).
MI-E DOR DE CURSURILE DE LA PALATUL COPIILOR, CAND MERGEAM CU FETELE SI CUMPARAM PAINE DE LA BRUTARIA DE LANGA si o devoram de parca era placinta (cota era 5000 lei fiecare, o paine costa 2500 lei vechi = 25 bani).
Mi-e dor de Romania din copilarie.
***
VOUA DE CE VA E DOR?
