psychometricwannabe

http://www.youtube.com/watch?v=q4xb9TSIITY&feature=channel

Pentru simplul fapt ca userul e zgarcit si nu ne da voie sa incorporam fereastra.

Sunt un organism proteiform.

Ieri eram un ponei cu pletele meticulos pieptanate

ce zburda fericit in propria ambrozie de vise,

astazi am fost vanduta precum chilipir

unui ostas betiv al unei hoarde

ce combate neremunerata armata agoniilor.

Maine voi uita

gratiozitatea eterului

de alaltaieri.

Doare prea tare.

Imi va fi imposibil sa uit vreodata aceasta data. Este ziua in care am concluzionat iremediabil ca oamenii se impart in doua categorii (din ale caror atribute directe deriveaza toate celelalte aspecte ale personalitatii umane): cei care stiu/pot/reusesc SA IUBEASCA, si cei care nu vor sti/nu vor putea/nu vor reusi niciodata sa iubeasca. Cei din urma se impart in alte trei subcategorii: cei care nu sunt constienti de faptul ca nu sunt in stare sa iubeasca (si asta ii conduce la o acuta forma de anomie a sentimentelor); cei care au inteles ca nu sunt facuti sa iubeasca si s-au resemnat la o viata cu o tigara fumata cu tact dupa indestularile oferite de o curtezana cu ciorapi siliconati, un pahar cu vin rosu si un motan mastodontic ce toarce langa ei; cei care au inteles ca nu sunt facuti pentru a IUBI insa continua sa se amageasca, sa spere, sa exploreze si sa semene victime. Cea din urma grupa este cea mai interesanta de analizat din punct de vedere al aviditatii, al egoismului, al abilitatii de a se schiva, al lasitatii  si de a persuada jertfele sale ca ei sunt precursorii dragostei adevarate. Mintea lor imbelsugata de amoruri stilizate si plasmate cu idealuri edenice pe o panza de bumbac umezit de ploaie e zbuciumata si haotica precum stropii din goasele unui Modigliani beat si nesatisfacut de propriul tablou pus la bataie pentru Le Grand Prix.

Existenta lor se balanseaza impleticita printre o nostalgie proustiana la amprenta necrutatoare a timpului, contracarata de setea de noutate si atmosfere de elita tipice unei doamne Bovary, toate acestea imbinate in tentativa sublima dannunziana de a ESTETIZA ROMANUL VIETII. Viata unui asemenea Andrea Sperelli nu valoreaza nimic supusa platitudinei si ordinarului omului comun: sentimentul sau nobilitant e acela de a se percepe UNICUL, SINGURUL care urmeaza un anumit stil de viata eclectic, in afara tiparelor. Insa nu este un estet care sa se multumeasca doar cu atat: personajele care vor popula romanul sau vor fi subjugate metamorfozarii de dragul principiilor estetice, pentru a fi demne de starring; se vor convinge ele ca in afara scenei sale nu vor gasi nimic mai presus, nimic mai just!.. Vor fi nevoite sa munceasca cu sarguinta, sa se adecveze, sa se plieze dupa cerinte, fara ca regizorul lor sa incheie niciun compromis, nicio induplecare. Insa cand le vor fi inselate asteptarile, micile actrite vor gasi in loc de explicatii doar vid, tergiversare, tacere si abandon: victime ale unui scamator a carui performance finala e propria sa evanescenta.

Iluzia e mereu aceeasi, difera doar sufletele “sagetate” de arta scamatoriei…

[Nu am nevoie de preavize, de consolari, de justificari, de "marturisiri". Un "IARTA-MA" nu va schimba nimic, cu atat mai putin venit in intarziere. Iti multumesc sincer ca ai fost catalizatorul cresterii mele, ca m-ai ajutat sa devin mai sigura pe mine, mai verticala, mai puternica! De asemenea, iti multumesc pentru toate minciunile cu care ai "ornat" initierea mea, accelerand si facand procesul mai inciziv. Sper, spre binele FEMEII, sa nu mai intalnesti un suflet precum al meu. Atat!]